Ce faceți dacă s-a spart un termometru?

Unu. Nu stați cu capul aplecat deasupra locului unde se află mercur. Acesta se evaporă la temperatura camerei, iar inhalarea vaporilor poate avea efecte negative.

Doi. Deschideți imediat fereastra pentru aerisirea locuinței. Luați de curent, vaporii de mercur se dispersează în atmosfera exterioară, pierzându-și  considerabil din concentrație.

Trei. Evaporarea se produce cu atât mai rapid cu cât este mai cald. Deci opriți încălzirea și, dacă este posibil, puneți in funcțiune instalația de răcire a aerului.


Patru. Daca mercurul nu s-a răspândit afară din termometrul distrus, îmbrăcați mănusi de cauciuc (pentru menaj) și colectați piesele sparte, așezându-le într-un borcan de sticlă cu puțină apă rece in el. Scufundat in apă, mercurul se depune pe fundul recipientului și nu se mai evaporă.

După terminarea operațiunii,  în niciun caz nu aruncați la gheenă conținutul colectat.. Există societăți de profil, care colectează substanțe toxice si periculoase. Adresa și contactele acestora pot fi găsite pe internet, iar la solicitare, personalul specializat din cadrul instituțiilor respective, se deplasează în teritoriu, pentru a prelua (în cazul dat, borcanul, mănușile folosite)  piesele care au intrat în contact cu mercurul. Acestea sunt predate apoi la un laborator pentru decontaminare și distrugere în condiții de siguranță.

Cinci. Dacă mercurul s-a răspândit, asigurați-vă că picăturile nu vor fi luate cu talpa pantofului și răspândite prin toata casa, pe covor. Dacă ați călcat pe mercur, schimbați imediat pantofii. Daca n-ați călcat, dar există mercur răspândit, improvizați un "caloș" dintr-o pungă de plastic și încălțați-l peste pantof.

Șase. Picăturile răspândite se adună cu o pară de cauciuc sau cu o seringă fără ac și se depun în borcanul cu apă. Picăturile mai pot fi adunate cu două foi de hârtie umedă, cu bumbac (vată) umezit, cu plastilină sau cu bandă adezivă, la care particulele de mercur aderă. După ce picăturile culese astfel au fost depuse în borcanul cu apă rece, locul de unde provin se decontaminează cu o soluție concentrată de permanganat de potasiu, folosind o pensulă moale. Aceasta se va preda odată cu borcanul pentru decontaminare.

Șapte. Dacă, în ciuda precauțiilor, ați venit în contact cu mercurul, fie inhalând vaporii, fie atingându-l cu mâna, este necesar să mergeți imediat la medic, pentru control și tratament adecvat (dacă este cazul).